sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Legi ce protejeaza patrimoniul cultural

Sa trecem la lucruri serioase!


Legi ce protejeaza patrimoniul cultural - sau... cum facem jmecherii cu parimoniu si cum putem distruge legal monumente culturale nationale!





Cateva raspunsuri la cateva intrebari pe care eu mi le pun tot mai des!




"
(cum pot sa pacalesc fraierii si sa scot un conac sau o vila din lista de monumente pentru a face si io nitica avere?)

Dacă un bun clasat a fost distrus (de exemplu într-un incendiu sau cutremur), pot cere declasarea lui?
Da, dacă un expert autorizat constată că bunul este deteriorat grav sau distrus şi întocmeşte un referat, declanşând procedura de declasare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care referatul de expertiză pe baza căruia s-a făcut clasarea bunului este ulterior invalidat. Procedura de declasare se desfăşoară similar cu procedura de clasare.


(si daca am reusit sa scot vila, conacul sau biserica, din lista de monumente, adica io pot sa pun acuma termopane si sa pun gresie p'afara?)

Ce efect are declasarea?
Declasarea are ca efect imediat radierea bunului din inventarul fondului sau tezaurului şi, prin aceasta, înlăturarea obligaţiilor şi drepturilor care decurg din lege. Aceasta nu înseamnă că proprietarul nu trebuie să trateze un bun cultural cu grijă şi cu responsabilitate!
Mai ales că un bun cultural poate deveni cu trecerea timpului un bun de patrimoniu cultural naţional. Prin urmare, toate bunurile culturale trebuie respectate.


(ce NU trebuie sa faci daca vrei scapi de un monument si care sunt cele mai bune scuze pentru distrugerea patrimoniului cultural arhitectural si istoric din Giurgiu?)

Ce trebuie să înţelegeţi din obligaţia de proprietar sau administrator al titlului de proprietate de a proteja bunurile culturale mobile?
1. Să ocrotească bunurile împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora (art. 8).
2. Să înştiinţeze în maximum 5 zile direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul cultural naţional în cazul constatării unui pericol iminent de distrugere sau de degradare gravă a acestor bunuri
3. Să asigure restaurarea bunurilor numai de către restauratori acreditaţi.



(care este cea mai solida scuza pentru distrugerea patrimoniului cultural in Giurgiu?)

Dar dacă nu am bani pentru costul restaurării unui bun de patrimoniu pe care îl deţin?
În cazul în care proprietarul bunului cultural mobil clasat în tezaur este o persoană fizică, din a cărei declaraţie pe propria răspundere rezultă că nu are posibilităţi financiare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare, aceste operaţiuni vor fi finanţate, parţial sau integral, de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după caz, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. În cazul vânzării ulterioare a acestor bunuri culturale mobile, costurile operaţiunilor de restaurare şi conservare vor fi restituite de proprietarul-vânzător instituţiei finanţatoare. (art. 29, 4). "




Organigrama instituţiei

Skip Navigation Links.
D.J.C.C.P.C.N. Giurgiu

Adrian Niculae - DIRECTOR EXECUTIV

Vasile Ionita - Sofer

Iuliana Georgevici - Secretar

Financiar - Contabilitate si Resurse Umane

Etnografie si Folclor

Patrimoniul Cultural National Mobil

Patrimoniul Cultural National Imobil


Daniela Glavan - referent de specialitate




6 insi, dintre care 1 sofer si o secretara!

Saracii... ei au grija de patrimoniul judetean GIURGIU!



Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare!

vineri, 28 noiembrie 2008

Interviu cu John Lenon

Realitatea anilor '60 - este realitatea de astazi? Cui ii mai pasa de PACE si LINISTE, in zilele noastre, cand lucrurile stau mult mai rau....?


In 1969,un fan al formatiei "Beatles", numit Jerry Levitan, "inarmat" cu un reportofon vechi, a intrat in camera de la hotel a lui John Lenon, in Toronto, si l-a convins pe acesta sa-i acorde un interviu despre PACE.
Dupa 38 de ani, Jerry Levitan, a prdus un film, folosind interviul, si minunatele abilitati artistice ale lui: Josh Raskin, James Braithwaite, Alex Kurina.


INTERVIU CU JOHN LENON



Poate ca unii dintre voi se vor intreba ce legatura are acest montaj, acest interviu, cu Giurgiu!?
In mod sigur mesajul si conceptul de baza al acestuia este exact acelasi care sta la baza acestui proiect pe care insist sa-l prelungesc!
Daca vezi pentru prima data acest site, trebuie sa mai citesti cateva postari in urma, asa... fugitiv,pentru a intelege dece astazi si nu altadata, am pus acest clip!



Mesajul atemporal a lui John Lenon, incearca sa atinga umanul din om, acea parte care astazi aproape s-a stins din multi dintre cei din jurul nostru! Cine se mai gandeste la PACE?

marți, 25 noiembrie 2008

Urmeaza

Cate vederi cu Giurgiu exista spre vanzare astazi?
Nici una!

Din cate locuri poti cumpara harta orasului Giurgiu?
Nici unul!

Cate albume fotografice cu Giurgiu exista in librarii?
Nici unul!

Simai bine! Cate librarii sunt in Giurgiu?
Aprox. 5 librarii , adica cele ce vand carti si nu numai obiecte de papetarie si pitici de gradina.


Cate albume monografice poti gasi in Giurgiu?
3 albume, la Sala de Lectura I.A. Basarabescu - Str. Stefan cel Mare.


Cate panouri de informare asupra monumentelor si obiectivelor turistice sunt in Giurgiu?
2 placute! Una pe Muzeul JUDETEAN Teohari Antonescu (langa Gradina Istorica Alei) si o alta pe o casa din apropierea zonei "Poarta de Fier" sau "Scuarul lui Apolo".


Cate parcuri sunt in Giurgiu?
Nici unul! Un parc, dupa definitie si standarde, incepe de la supratata amenajate de minim 20Ha.

Cate gradini publice sunt in Giurgiu?
4 Gradini Publice, dintre care 3 sunt denumite incorect parcuri(Parcul Pionierilor sau Copiilor, Parcul Mihai Viteazu, "Parcul Prieteniei", corect spus gradina cimitir ciordeala lu' don primar!)

Cate spatii de agrement amenajate sunt in Giurgiu?
1 - Strandul - nefunctional!

Cate plimbari pe Dunare poti face la Giurgiu?
Zero - plimbari, nu exista vase pt plimbari publice!


Cate linii de cale ferata leaga Giurgiu de Bucuresti?
Nici una, singura fiind intrerupta la Gradistea unde s-a prabusit podul in anul 2004.Prima linie
de cale ferata din Tara Romaneasca!


Cati investitori si-au inceput afacerile in 2008 in Giurgiu si au creat noi locuri de munca?
Aprox 3 investitori ce au creat sub 30 de locuri de munca!


Cate taxe trebuie sa platesti pentru a vizita orasul vecin Russe din "Euroregiunea Giurgiu/Russe"? :P (ce gargara)
3 taxe - Taxa de pod la Giurgiu, taxa de pod la Russe si rovinieta la Russe.


Cate initiative a avut Primaria Mun. Girugiu pentru scoaterea taxei de pod pentru traversarea Dunarii pe Podul "Priteniei"?

Zero initiative! Defapt s-a dorit cresterea taxei, dar la insistentele oficialilor bulgari(acestia vrand sa renunte la taxa) aceasta a fost redusa cu 30%.



Cate actiuni au fost intentate inpotriva celor care distrug Gradina Alei sau alte monumente istorice din orasul Giurgiu?
Nici macar un avertizment nu a fost emis in anul 2008, desi au fost distruse sau vandalizate zeci de monumente



Cati mafioti conduc orasul Giurgiu?
4 la numar... fara... preteni si duSmani!



Cati oameni pot vota in Giurgiu?
aprox. 35.000



Stiu ca nu prea ai de unde alege..... stiu ca nu mai crezi ca un simplu vot mai conteaza si ca te-ai saturat de voturi si campanii....
Profita de dreptul tau! Voteaza! Exista si votul alb!


Votezi tu sau voteaza vecinii pentru tine!


Candidatii pentru Giurgiu sunt absolut penibili dupa parerea mea,( dar nu vrea sa le stric minunata reputatie pe care si-au creat-o in atatia ani de frecat duda, de furat, pacalit, mintit, si calcat in picioare a tot ce era mai frumos si mai pretios din acest oras.)
Vreu sa iti spui parerea despre candidatii astia.... despre binele pe care l-au adus sau raul pe care l-au adus! Candideaza o femeie fara vre-o culoare politica Mariana Ciobanu, candideaza Madalin Voicu, candideaza cei care au fost si pana acum.....ce au ei si vrei si tu????

CAT MAI MULT CICALACA CICHICEA....





Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare! Sau te simti cu musca pe caciula???

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Prima ninsoare din 2008 la Giurgiu



Si eu... nu sunt acolo sa o vad!
Am aflat.. "ochiul care vrea sa vada"...primeste un telefon, si... ce sa ne mai codim, a venit iarna la Giurgiu in toate formele ei. Nu am imagini, din pacate, pentru ca nu sunt la Giurgiu, dar...nu ma supar daca primesc o imagine la alexghemail@gmail.com, sa pot sustine postarea vizual! :)

Ma bucur foarte tare.... e super iarna la Giurgiu, acolo sunt locuri in care oamenii nu calca pe zapada, nu pluteste rahatul si flegmele pe nameti ca prin Bucuresti, vezi copii cu sanii alergand pe strazi spre cel mai apropiat derdelus, familii tinere care-si duc copii la scoala sau la gradinita, pe sanie, si batranei cu butelii pe sanii, opriti la colt de bloc si punand tara la cale!
E la fel de liniste iarna la Giurgiu, poate ca se aud mai putin masinile si "tropaitul" lor pe asfalt sau macadam., asta pentru a se auzi mai bine cum trozneste sub talpile trecatorilor zapada, si cum rad copii alergand si sarind acolo unde zapada e mai mare.

Anul trecut nu aveam site-ul acesta pentru a putea spune cat de frumos este la Giurgiu, cum a fost de Sf. Andrei, sau de Craciun, de Boboteaza..... dar anul asta nu am sa ratez.... am sa va arat cum vad eu iarna in orasul meu natal, in micul oras dunarean ce iarna...se inchide ca un cocon si nu mai sta nici cu fata spre Bucuresti, nici spre Russe, ci pur si simplu se regaseste.....!

Vine vacanta pentru multi, concedii, sarbatori...putin stres ca doar alfel nu se putea, dar bucuria sarbatorilor de iarna nu le poti simti mai bine decat alaturi de cei care te iubesc si cei pe care ii iubesti..... in cazul meu...ei sunt la Giurgiu.


Poate ca v-ati pus problema asta de ceva vreme "unde facem revelionu?", o dilema ce te framanta...in functie de caz..o ora, o zi sau poate chiar o vara. Dupa cum spuneam mai sus, eu cred ca problema este simpla..! Risc sa ajung intr-un monolog prea plicticos...asadar inchei cu cateva imagini de anul trecut! :) trebuia sa pun imagini cu zapada!

GIURGIU ONLINE


iarna la giurgiu in anul 2007


Gara Fluviala si soseaua catre port









joi, 20 noiembrie 2008

O valoare necunoscuta!



Am sa va arat o treaba interesanta, ce are ca subiect o nava din unul din porturile orasului Giurgiu. Eu am aflat detalii despre acest subiect de curand, de la domnul muzeograf si istoric... (sper sa nu gresesc) Breazu; cu ocazia asta ii si multumesc pentru "infuzia de capital informational" pentru acest proiect.

Daca v-ati plimbat pana pe Podul Bizetz, cel de peste Canalul Sf. Gheorghe, si nu se poate sa nu va fi plimbat, pentru ca este la capatul circuitului de promenada; si v-ati si oprit sa priviti canalul in lung, cu barjele sale acostate la vechiul cheu de piatra, poate... ati si remarcat o halca mare de rugina! Vasul intr-un proces continuu de degradare. acostat chiar langa pod, nu s-a mai miscat de ani buni!




Cateva detalii ca sa intelegeti de ce este important acest vas:

S.H.Cetatea a fost construita in Santierul Naval Turnul severin, in anul 1903. S-a dovedit a avea o structura solida, prin urmare, nu s-au facut mari modificari la nivelul formei generale.
De la bun inceput, proprietarul a fost Serviciul Hidraulic (S.H.), nava avand rolul de a asigura buna desfasurare a traficului pe Dunarea de jos, prin amplasarea de geamanduri. Capacitatile mari, pescajul mic, si suprafata mare de manevre de pe vas, l-au adus pana in zilele noastre, intreg, dar numai ca sa il putem vedea cum dispare unul dintre ultimele vase cu aburi cu palete din Romania.


Vasul "CETATEA" - Candva, cunoscut de toate porturile Dunarii de jos, este un candidat excelent pentru diverse functiuni ce ar putea ridica numarul de turisti, si mai ales de a cladi o identitate locala, si poate chiar un brand, un simbol. (facand o mica paranteza...Primarul Lucian Iliescu a decis acum 2 ani sa cumpere un Iaht care sa fie al Primariei Municipiului Giurgiu,asa de..... protocol, na... poate se mai suie si un giurgiuvean doi, de ziua marinei. A si cumparat acest "iaht"....e trist ce sa spun, nu inteleg unde s-au dus atatia bani! sa-i traiasca afacerile..)am incheiat povestea!



IMAGINI VECHI CU VASUL "CETATEA" al Serviciului Hidraulic Giurgiu




Plan, sectiuni si vedere laterala - desene originale ale vasului, realizate in 1913, extrase din Tabloul Vaselor si Aparatelor Serviciului Hidraulic Giurgiu.


Pentru a intelege cum functioneaza acest vas propulsat de paletele actionate de un motor pe aburi, dati click pe: BBC HISTORY- Paddle Steamer <---------------





Vedere laterala, vasul "Cetatea" pe Dunare.


MODELISM - VASUL CETATEA - NAVA CU ZBATURI - GIURGIU - TULCEA

Atmosfera in portul Ramadan - Giurgiu, din acea vreme.






Numele vasului CETATEA, este, dupa parerea mea, foarte potrivit, si cumva intra si aceasta valoare inginereasca si istorica, in categoria patrimoniului batjocorit, uitat, de prea cultii burtosi, si prea iluminatele pitipoance din...pac pac..primaria.srl Giurgiu(Raspundere Limitata!).


NAVA CETATEA ASTAZI - IN PORTUL SF. GHEORGHE - GIURGIU


Unul din ultimele vase propulsate cu motor cu aburi si palete!



DE CITIT:

Muzeul Marinei Romane - document din 1913 (Razboiul din Balcani) - Constantin D. Tomescu raporteaza in jurnalul de bord al navei "CETATEA":

2 August, 1913 - "Am ajuns la Turnu Magurele si am primit oridine de la Divizia de Transport Naval,sa ducem cateva materiale de la Magurele la Bechet.Ploaia ne-a impiedicat sa toata noapte sa ajungem."
3 August, 1913 - "Am incarcat pe barje un numar mare de materiale pentru pod. Plecam in amonte. O furtuna puternica ne-a tinut in loc, dar seara am ajuns la Bechet."
4 August, 1913 - "Lucrarile la pod au inceput."
5 August, 1913 - "Pentru ca CETATEA, ofera un oarecare confort, toti observatorii militari sun trimisi sa se imbarce. Au
venit ofiteri superiori din Franta, Spania, Italia, Germania si Rusia.
6 August, 1913 - "Intreaga zi a fost dedicata transportului local"
7 August, 1913 - "Am adus primele barje umplute cu prizonieri. De pe malul opus am adus Cavaleria Romana - Rosiori. Am impins de fiecare data 3 barje umplute cu 350 de cai cu oameni si echipament fiecare. "
12 August, 1913 - "Zi record, am adus 30 de barje pline intre Bechet si Rahova."
13 August, 1913 - "Am terminat de trecut toate materialele militare din Bulgaria in Romania. Am fost felicitati de comandantul garnizoanei Bechet.


Ce au facut altii cu navele lor pe aburi???????????


Cum ar fi putut arata nava CETATEA??????????




Cum gandesc vecinii nostrii cand vine vorba de o problema de genul asta? Imediat apar ONG-uri si Asociatii cu simplul scop de a proteja patrimoniul industrial - ingineresc. Un exemplu de o astfel de asociatie, este urmatorul: The Paddle Steamer Preservation Sociaty (Scottish Branch)


luni, 17 noiembrie 2008

Traim lumi paralele?

Multa lume, multi din jurul meu, m-au atentionat cum ca sunt prea ..."visator", ca nu-i normal ca la varsta asta inca sa mai cred ca pot schimba ceva, "vezi-ti de treaba ta!" mai ziceu unii, ca au ei grija de treaba noastra! Acum... cumva adevarul e la mijloc, pentru ca nu poate nimeni sa mai creada in iluminarea brusca a mintilor unor sarmani ce toata viata au stiut ca asa e bine, ce dupa ani de stat pe acelasi scaun...nu mai au habar decat, sa stea... acolo!

De multe ori am senzatia ca eu traiesc intr-o lume paralela, sau stiu eu... poate chiar nu am inteles eu care e treaba, cum e cu baietia, cu jmecheria si incapatanarea sudistilor! Si eu sunt incapatanat, si nu vreau sa renunt la ideea ca mai e cate cineva care poate face ceva!

De minunat se minuneaza multi... dar cine ia atitudine??

Suntem intr-o perioada de "fierbere" electorala, si fiecare miscare poate aduce plusuri sau minusuri! Daca aveti ceva ce nu va place, nu e corect, nu e legal... va sfatuiesc sa trimiteti mailuri ziarelor sau teelviziunilor..ei vor fi foarte deschisi!
Pe bune acum.... care ati mai fost prin Giurgiu, care ati mai vazut cate ceva.... eu zic ca e penibil ce fac oamenii pe acolo! Tot felul de minunatii, culori tampite, cladiri de nu se mai termina, defrisari in zone protejate, gunoie depozitate in lacuri naturale...... bai nene, cat de idioti sunt astia? ce le trebuie?? o boala ceva...sa moara vre-o 3 nefericiti band apa din vre-un put...si atunci...! Altfel ...nu se mai practica...daca nu ajuge careva la "macelul de la ora 5" nu misca nimeni un deget! ai bai......

Pentru cei care inca se mai intreaba de ce tin acest blog.......orasul asta nu a avut grupuri care sa-i aduca faima cat persoane individuale! Oricine cauta pe internet ceva despre Giurgiu, ajunge pe siteul ala ametitor al primariei, sau la curve, cocalari, tigani care se bat, si prosti care canta manele la ora de mate! Atata timp cat vad tampeniile aste si stiu ca pot sa le indrept... de ce sa nu o fac? idiferenta inseamna complicitate intr-o forma sau alta! Eu am ales sa fac ceva de data asta pentru cei care vor sa cunoasca, sa protejeze si sa se bucure de valoroasa incarcatura culturala a locului.
Sunt oameni care fac mult mai mult pentru orasul asta, fara indoiala. Dar la fel de sigur este ca nu pot forma o echipa, e un handicap specific zonei, zic eu! Un trage hais si unu cha..... cu acelasi obiectiv! Nu e sigurul oras.... in situatia asta...dar eu cunosc oameni care pot face mutle si aleg sa fie indiferenti, poate chiar sa cada in cealalta balanta! De ce arta trebuie sa fie numai la BUcuresti??? Buzaul poate ...Radautiul.. si multe alte orase cam de aceeasi marime si notorietate!
De sa nu vina un bucurestean in treatrul de la Giurgiu, sau in parcuri din Giurgiu?? Sunt sigur ca ar veni multi ..... numai sa fie ceva de vazut!

Am foarte multe de spus pe acest blog, timpul nu-mi permite sa scriu mai des...si nici solicitarile nu sunt numeroase! Cei putini care mai intra, sunt siur ca ati avut de casigat si nu ati pierdut nimic ca ati citit cateva randuri si ai vazut cateva poze!


Pe la inceputul blogului, intrebam cu ce puteti sprijini acest proiect "Giurgiu vaut prin ochiul care vrea sa vad", si unii au spus ca pot ajuta cu locatii pentru expozitii!
Eu as incerca sa organizez o expozitie dar... am nevoie de spatiu de expunere, prin urmare daca exista vre-un binevoitor...!
Expozitia eu as vrea sa fie cu imagini vechi si noi din Giurgiu, pictura si grafica facute de giurgiuveni!!!

luni, 10 noiembrie 2008

O lume mai vesela...o lume ....colorata ! Giurgiu!

Intrarea in fosta Fabrica de Bere de pe Strada Dunarii, care finalmente a fost demolata cu ajutorul unor zilieri ce au fost platiti cu... caramizi! ca la GIURGIU!
Da-i drumu' la lautari si dupaia apucate da privit si da citit!!! Hai!



Rock 'n horn! Fanfara Ciocarlia
Da-i drumu' la lautari si dupaia apucate da privit si da citit!!! Hai!
(Fanfara Ciocarlia - originala din Jud. Giurgiu - Clejani, sat renumit pentru tarafuri si fanfare)


IATA!

Puscaria ...Penitenciarul...Facultatea...Scoala vietilor...unde e mereu racorica!
Dar... e ok! Boii de la birouri stau intr-o cladire "NICE", sa-i vada boii din celule mai...caldurosi!
Aberez.... si cu toate astea astia chiar sunt tampiti!
Probabil cate un etaj pentru fiecare categorie...aia de sus .,..au clar meserie de cacat!



Pac, pac.... vedeti unde e aerul conditionat???? Acolo stau toti ! probabil multi traivar....neamu!
Respect pentru POTROCALIU !!(nu e culoare eftina da loc)
Str. G


Bai nene.... asta, chestia verde de sus, din spatele garajelor, este Gradinita , chiar prima mea gradinita! Am trecut ca toata lumea prin toate stadiile de invatamant:cresa,gradinita,camin si... mai departe s-a stricat treaba ca nu ne mai jucam!




Haptili BAUBAU....s-a spart teava cu potrocaliu in Giurgiu! Ateneul, fostul Cinema Lumina, care este amplasat fix langa noua Scala Nr.7 si in apropiere de Hotel Vlasca de o stea(nu mergeti acolo 1 milion pe noapte,bonus gandaci). Cladirea ateneului ...s-a dus dracu! Acu' facura una noua, pentru mai multa cultura la Giurgiu! CIca or sa faca iar filarmonica aia desfiintata pe motive potitice ca asa a vrut pi....cpalac la mama lor! asa.... e fros! au pastrat doar ce se vede potrocaliu...restul fiind daramat, furandu-se la greu din interior, filme, role intregi..si multe altele, dar ce conteaza...E LOC DE CULTURA LA GIURGIU! A! era sa uit! acesta cladire a fost monument arhitectural, pantrimoniu national, si cel de-al doilea Ateneu din Romania dupa cel din Bucuresti.



Galben pipi si.... Maro caca... (si totusi..aceste culori nu sunt cele mai ieftine...va dati seama??) adica ei chiar au hotarat sa isi coloreze asa blocul!




Din considerente, de integritate...am facut poza din masina , in tp ce se misca! sorry!
Strada Ghizdarului!!!




Scoala Nr. 2, cred..... monument arhitectural si acesta.... whatever!...sa se bucure copii ! :P




CRIMA ! ....cromatica desigur.... un sigur lucru iti spune... FUUUUUGI! cam asta simti cand mergi pe STRADA GHIZDARULUI la Giurgiu, care inCURand va deveni obiectiv turistic major! Giurgiu se transforma.... vreti sa facem ceva???


La Buligea...un personaj foarte bine cunoscut pe meleaguri Giurgiuvene, de aici si numele alimentarei...aprozarului...Buly! Are si o carciuma.... unde treg toti baietii cand vin de la munca din santiere! Terasa e ok daca mergeti sa beti cafea dimineata,..dar nu stati prea mult!
Tin minte f bine ca inainte era o altimentara, apoi a devenit carciuma..dar au pastrat portretul lui Ceausesc, inramat, ce avea cam 1,5m/2m, si se vedea din strada! :) Doua motociclete Simson in fata...pentru pasionati! Imi place ca a diversificat...a bagat si albastru!






Dupa blocurile rosii, stam noi, majoritatea..... nu prea mai merge! Cum poti spune ca ai trait in cartier cand e vopsit asa?? Sau... alta varianta, in zona este cariterul rosu??? Cert este ca rosu este una dintre cele mai ieftine vopsele, asadar.... aspectele financiare....scuza...!oare?


Ce sa mai zic.... jos se vand chiloti, pantofi, si toale, si sus e sediul Partidului Rromilor din Giurgiu!
Pe strada garii, cu fatada spre Piata Garii!Monument arhitectural... super cladire, arata excelptional....dar si acum... are ceva aparte.NU?


"La Liga"... Bd.-ul Mircea cel Batran, langa Posta Giurgiu(dreapta). Cladirea acesta are o poveste frumoasa! M-a oripilat culoare de la prima vedere, era greu sa o ratezi, este pe cararea principala din Giurgiu. Am citit apoi in ziar de acesta cladire! Domnul Emil Paunescu, Director adjunct al Muzeului Judetean de Istorie- Teohari Antonescu, scria in "rubrica" sa, despre cat de naspa e culoarea si ca exista legi ce interzic treaba asta! Ideea este ca...era pea pe fata, si prea prin centru! Propritarul cladirii un mafiot local... cunoscut, probabil amic cu nea Paunescu...sau stiu eu...domne! A SCHIMBAT CULOAREA CLADIRII in bine(adica... ocru deschis)! din pacate nu am poze cu noua culoare, dar... daca e cineva acolo... mailul meu este : alexghemail@gmail.com- faceti o poza si o astept!
Acum.... eu din cate stiu Domnul Paunescu, face, sau a facut parte din comisia care dadea aprobari lu' unu si lu' altu ...sa intervina asupra cladirilor cu regim de monument local! DECI????? Domnu' Paunescu... a facut o fapta buna zilele trecute....dar cred ca multe fapte....nebune zilele astea si cele dinnainte! Acu' fiecare cu pacatele lui, ca no fi bai, pana la urma se distruge un oras...nu buzunarul meu! FACA CE VREA!
SA facem pipi pe ea de lege...dupa ce ca nu e ea prea buna...cei care o tin ....






Daca mai aveti imagini ce pot intra in Topul celor mai pestrite cladiri din Giurgiu....le astept pe alexghemail@gmail.com!

! ATENTIE !

Related Posts with Thumbnails