Palatul Fluvial Ramadan (Gara portuara Giurgiu)
Fara sa va aglomerez prea mult, fiindu-mi foarte drag si considerand ca este motivul existentei acestui oras,
Portul orasului Giurgiu este subiectul de astazi.
Initial strict punct strategic de aparare a marfurilor si a granitelor, apoi dezvoltandu-se ca targ, balci, ulterior centru cultural si tot asa, portul si orasul Giurgiu au fost unul si acelasi o vreme indelungata.
Astazi Giurgiu, este un oras cu deschidere la Dunare, dezvoltarea urbana oprindu-se la Canalul Sf. Gheorghe, adica la peste un kilometru de Dunare, aceesul fiind facilitat de podul Bizetz, de peste canal, sosea si cale ferata.
Cum si de ce
,"
ai aterizat" totusi
la Giurgiu? oricine te va trimite in port sa vezi Dunarea, eventual sa bei o cafea sau sa sorbacai o ciorba de peste. Acesta este punctul central de atractie turistica a orasului, si a fost la fel dintotdeauna.
O descriere foarte plastica si imaginativa, a portului de altadata:
“...aceasta lumina in Sadarghatt, portul pe Buriganga, mi-a amintit atat de mult povestirile mamei mele, pe care le-am asimilat, bineinteles cu propriile mele reprezentari, si le-am preluat – cum se intampla de obicei cu filmele – de la tara mult sudica, din Bangladesh, ca sa fiu mai exact, transpunand intreaga configuratie la Giurgiu, pe Dunare. Am facut acest lucru cu certitudinea brusca a unei recunoasteri : asa trebuie sa fi aratat pe atunci momentul cand mama a parasit pentru totdeauna Romania in care crescuse.
Cladire portuara se intindea pe tarm, despartita de magaziile de depozitare si de pravaliile negustorilor printr-o strada ; o cladire dreptunghiulara fara ornamente, care stralucea in soare ca lanurile nesfarsite de grau printre care bunicii mei au calatorit de la Bucuresti la Giurgiu impreuna cu fiica si fiul lor. Din inghesuiala strazii trei trepte duceau la intrarile in hala,in fata carora existau niste usite rotative din bare de metal dispuse in cruce. Tot acolo se vindeau tichete de intrare. Mainile au inghitit lacom banii de pe tablia unsuroasa a mesei, au intins un cupon care iti permitea accesul in cladirea portului si urmatorul pasager s-a atasat sirului de calatori si negustori care asteptau.
Tata-mare… Dupa ce si-a varat portmoneul inapoi in borseta de la brau, s-a dat cu un pas la o parte si i-a lasat sa treaca inaintea lui pe Ruth, apoi pe Curt si pe mama-mare, a ridicat cufarul, l-a impins sub stinghia de metal si dupa ce si-a indreptat tinuta si si-a fixat pe nas pine-nez-ul, cu un gest scurt dar energic, a pus mana, cu blazonul inelului la vedere, pe bara usitei rotative, a impins cufarul cu un sfert de rotatie mai departe. Era in anul 1926, familia S. parasea definitiv Romania, nici unul dintre ei nu avea s-o mai vada vreodata si tata-mare a luat hotararea sa faca de asta data o calatorie comoda intr-o ambianta corespunzatoare si foarte agreabila, cu vaporul pe Dunare de la Giurgiu pana la Viena.
… Si in trecutul acela filmat prin care ma misc eu insumi, familia S. a pasit in cladirea portului, un spatiu fara ferestre, cu acoperisul deschis ; pe partea dispre fluviu se afla un glilaj care se intinde pe toata lungimea tavanului, cu deschideri romboidale, strabatute de lumina soarelui, aruncand pete alunecoase, lichide, pe pardoseala de piatra si pe perete si hasurand in aerul prafos benzi albastre. Dupa zgomotul strazii in hala e aproape liniste. Franturi singulare de sunet rasuna din pereti, ceea ce ii da incaperii o demnitate nejustificata. In corpul central sunt amplasate banci la distante egale, pe care le ocupa doar cativa calatori, in timp ce grupuri intregi de oameni stau si asteapta pe paturi intinse, femeile cu tulpanele pe cap, barbatii in pantaloni de doc, inconjurati de coserci.
… Fluviul care aluneca adanc in peisaj, Dunarea, de care auzise, nu era albastra, ci galbena ca nisipul.
- Suntem in Romania. Albastra e la Viena. Acolo e Dunarea albastra, nu in Romania. »
Citat din: "Muzica inghitita" de Christian Haller 1994/"Die verschluckte Musik"/Trad. Nora Iorga/Editura Polirom2004
Cateva repere istorice, e musai sa le prezint pentru a crea
atmosfera vremurilor :
1889 - 1909 Anghel Saligny proiecteaza portul Ramadan - Giurgiu (click pt detalii)1927 – Moartea Regelui Ferdinand (Regenta).
1929 – Centenarul Eliberarii Giurgiului. Ample manifestari omagiale cu participarea cetatenilor orasului si ai localitatilor invecinate, la care au luat parte inalte oficialitati guvernamentale. Initiativa si coordonarea acestui deosebit spectacol a apartinut ilustrilor profesori Alexandru Cartojan si Mauriciu Kandel
1933 – 1939 – Giurgiu capata rangul de municipiu.
1935 – Se modernizeaza Palatul Fluvial Ramadan (Gara portuara Giurgiu) – in forma de vapor – cea mai moderna si cea mai frumoasa de pe tot malul Dunarii (Arh. Petre Antonescu)
1939 Conducta petroliera Baicoi – Giurgiu (Cioroiu).
“Cladirea portului (soseaua Portului), desfasurata pe 1100 mp, are arhitectura cu aspectul unui vapor, pe fatada ei se afla o placa comemorativa din marmura, care aminteste ca la 16 mai 1876 s-a imbarcat pe vasul Radetki, in acest port marele poet revolutionar bulgar Hristo Botev. In anul 1905, cand a fost inaugurat portul Giurgiu, cladirea lui era formata dintr-o sala de asteptare, spatii administrative pentru autoritatile portuare (capitania, politia, vama, gara feroviara, compania de graniceri, serviciul medical pentru dezinfectarea pasagerilor, agentiile societatilor de navigatie fluviala romana, austriaca, maghiara, rusa, cantina magazie-depozit de sare. »
Mic indreptar turistic Giurgiu 1986
Dan Capatana
Nicolae Ilinca
Editura Sport-Turism
Bucuresti,1986
Manevre de acostare in Portul Ramadan - Giurgiu
1929 - Macarale in portul de pe Canalul Sf. Gheorghe(sau Canalul Plantelor, Canalul Florilor, Canalul Cama, Bizetz) - Giurgiu
Bazinul de iernat al Portului Ramadan Giurgiu. - 1929
Portul Ramadan modernizat cu taluz ranforsat.
Cladirile din Portul Ramadan - Giurgiu :
Vase in port:
Palatul Fluvial Ramadan (Gara portuara Giurgiu) - astazi
PORTUL RAMADAN - GIURGIU - IMAGINI DE ASTAZI
Cladirea din dreapta era considerata una dintre cele mai spectaculoase cladiri din centrul orasului, de pe Farfuria Mare. Am si o imagine de detaliu dar... de proasta calitate. Se vede totusi, maretia arhitecturii cladirii probabil de inspiratie renascentista.
Strada Principele Nicolae - 1912, fara mari modificari
