TARGUL MESTERILOR POPULARI DE "MOSI" - 12-15 IUNIE GIURGIU 2008
Organizat de Muzeul Judetean "Tehoari Antonescu"
(sefa sectiei de etnografie Ana Maria Bitica)

"intentia pentru aceasta manifestatie a avut la baza readucerea in atentia opiniei publice a traditiei populare, a artei mestesugarilor populari din toata tara. La targ sunt prezenti mesteri cioplitori in lemn, maestri tesatori si lucratori in ceramica, dar nu lipsesc nici producatorii de alimente traditionale dim MM si SV." Petre Mimis - directorul Muzeului judetean "Teohari Antonescu" (fragment extras din "Jurnalul Giurgiuvean").

Cu precizarea ca... un targ nu e targ daca nu sunt si chitchuri, doar suntem in Giurgiu!

Am discutat cu Ana Maria Bitica, sefa sectiei de Etnografie de la muzeu, si am inteles faptul ca acest festival se doreste a deveni un obicei, ce se va perfectiona(desigur) in timp.
Dupa parerea mea, faptul ca au adus mesteri din toata tara, chiar si din Suceava, este un lucru extraordinar , si imi doresc sa vina cat mai multi.

Mosii de vara sau de Rusalii

CALUSARII
"Peste an, romanii au nu mai putin de 18 sarbatori ale Mosilor (stramosii neamului, mortii in general), dar cea mai importanta e cea din ajunul Rusaliilor, cand e obiceiul sa se tina si targuri mari (cum erau, pana nu demult, la Bucuresti, cele din Obor), unde oamenii gasesc cele necesare pomenilor, dar si prilej de veselie si desfatare. In felul acesta vag increstinat, supravietuieste desigur un cult precrestin al stramosilor, marcat de atitudinea specifica a geto-dacilor de a raspunde mortii cu ras si bucurie. Cuvantul mos e, de altfel, de origine traco-dacica. Se credea ca sufletele mortilor/mosilor, dupa ce parasesc mormintele in Joia Mare (cea de dinaintea Pastilor), se preumbla printre cei vii, inapoindu-se la locul lor fie in ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (sarbatoare a Ťdespartirii de mortiť, tinuta la 7 sau 9 zile dupa Rusalii). Pomenile au rolul de a-i face pe morti sa plece imbunati la ale lor."
sursa:wwwcrestinortodox.ro

fara sa stiu care este explicit, traditia, filmandu-i m-am trezit alergat de "mutu", cel mai impopotanat si murdar dintre toti (capetenia), cu o sabie din lemn. am primit simbolic doua scatoalce cu o durere simbolica!
Apoi am mers cu ei sa vad reactiile oamenilor din oras; erau toti un zambet, ca si mine, ma simteam ca in acele momente cand, de manuta, ma ducea tata sa sorcovim rudele, sau mergeam toti baietii cu steaua printre case! Minunat! Trebuie sa ne bucuram de traditiile noastre, suntem printre putinele state din Europa in care traditiile se pastreaza din generatie in generatie, si nu cu simplu scop turistic.

Calusarii din Oltenita - cu dansul Calusul(aproape asemanator cu cel Vlascean):

Daca stiti vre-o povestioara cu Giurgiu sau despre cineva din oras(cu legaturi)... va invit!
INCURAND VOI POSTA ISTORIA PORTULUI GIURGIU IN IMAGINI SI HARTI !

O alta povestioara, si de data asta ultima, cel putin legata de subiectul Gradini Romanesti.

Un caracter ce merita precizat, al gradinilor romanesti in special cele din sud, este acela ca niciodata nu si-a pierdut caracterul strict util in alimentatie; pe cand in alte zone ale europei gradinile s-au dezvoltat ca arta, daca imi permiteti - ca un kitch frumos uneori cu pretentia de a imita natura.

Numai in gradina romaneasca poti gasi "buruieni" si "boscheti" care sunt acolo pentru ca trebuie, pe care oamenii intotdeauna le-au folosit la gatit sau pentru caracterul curativ(medicinal).

O aşezare de înalt prestigiu - o adevărată instituţie - zilnic pomenită în casa noastră era „Grădina".

— Să înhame caii şi să se repeadă la „Grădină", s-aducă paie, fân şi ovăz pentru grajd, lemne de foc pentru bucătărie, vin de Popeşti-Vasilaţi sau din cel bătrân de Urlaţi din via Spătarului Toma de la Valea Mieilor, zarzavaturi păstrate pentru iarnă; făină sau mălai - cum lipsea ceva în casa şi în curtea noastră din strada Primăverii, se trimitea îndată la „Grădină", la „Mandritu", căci reşedinţa ce şi-o alesese acolo bunicul nostru, tatăl mamii - „Tata-Moşu" -cum îi ziceam în copilăria noastră - era, cum s-ar spune în limbaj administrativ, organul nostru tutelar.

Dacă o casă nu este într-adevăr nimic altceva decât „patru ziduri cu ferestre şi un acoperiş", atunci se poate spune că şi azi mai este în fiinţă această casă a lui Tata-Moşu, a străbunicului fiului meu, adică Ştefan Dimitrie Grecianu.

Aproape de strada Aurel Vlaicu, în cartierul cu numele barbar de „Parcelarea Grecianu", silueta ei apare la fel ca şi în copilăria mea, dar sufletul şi l-a dat de mult; căci în locul mândrei case boiereşti ce a fost odată n-a mai rămas azi decât un sec, banal şi mohorât local administrativ.

O stradă trece acum de-a lungul ei, iar de peste drum o înghesuială pestriţă de vilişoare crescute acolo de curând, după gusturile şi fanteziile variate ale proprietarilor lor, se strâmbă la ea.

Pe locul străzii aceleia noi, era odată un nuc uriaş, a cărui coroană generoasă îşi întindea ramurile până deasupra balconului de la catul de sus al casei şi revărsa pe faţada-i dinspre grădină răcoarea, umbra lui binefăcătoare în zile de arşiţă. In fundul scorburii lui, adâncă cât îi era trunchiul de înalt, se vedea oglinda unei ape ca în fundul unui puţ. De multe ori a scos de acolo grădinarul curţii găleţi întregi de apă, fără a izbuti vreodată să-l sleiască.

Mi-am închipuit întotdeauna că în răcoarea lui vor fi stat odinioară la taifas, legănaţi de cântecele lăutarilor, gustând din turburelul cel poznaş care înseninează minţile, dar împleticeşte limbile, Papa vel logofăt sau cucernicul Ni-codim, sau alţi cinstiţi boieri strămoşi ai neamului Grecenilor, adesea pomeniţi în casa lui Tata-Moşu. Căci pe acele locuri a fost pe vremuri vie.

Pe atunci, boierii, în primele zile frumoase ale primăverii, ca să-şi guste vinişorul anului trecut sau toamna, pe vremea culesului, puneau caii la butcă şi plecau din oraş, din curtea lor de pe Podul Mogoşoaiei, cu sindrofie la „Mandritu" - cum se chema via pe vremea aceea.(…)

În amintirea mea, casa lui Tata-Moşu este nedespărţită de mahalaua aceea, aşa cum este oaza de deşert: nu-mi pot aminti de una fără a o pomeni pe cealaltă, fără a rătăci cu gândul, înainte de a ajunge la „Grădină" (cum i se mai zicea curţii lui Grecianu, încă de pe vremea când nu erau acolo decât vie şi livadă), măcar câteva clipe pe uliţele Mândritului.

Uliţe abia împietrite, prăfuite sau noroioase, după anotimp, care se strecurau printre curţile mahalagiilor, între maidane cu gunoaie, cu mortăciuni şi cu smârcuri de apă verde stătută în care se jucau copiii, cu case scunde sub învelitoarea lor de tinichea (sau încă uneori de olane turceşti rămase de pe vremuri), intrate parcă în pământ, de mult ce se tot ridica - în virtutea nu-ştiu-cărui fenomen ciudat şi îngrijorător al naturii - uliţa de-a lungul lor. Atât de joase câteodată, încât puteai să te ajuţi, ţinându-te cu mâna de streaşină lor, ca să calci pe vârful pietrelor care ieşeau din mocirlă. Dar şi cu grădini în miniatură în care creşteau - în jurul trandafirilor înalţi, sprijiniţi pe araci cu baloane de sticlă poleită înfipte în vârf - garoafe, busuioc, vâzdoage, micşunele şi sifoane albastre cu fundul în sus. Grădiniţe cu bolţi de viţă şi prispe cu zorele şi mai ales cu pomi roditori: caişi, piersici, gutui sau corcoduşi, câte unul la fiecare casă, care, primăvara, prefăceau totul într-o livadă înflorită.

Atunci mahalaua murdară şi insalubră, puturoasă ca o hazna, era dintr-odată împodobită şi frumoasă ca o mireasă. (Paul Emil Miclescu – Din Bucureştii trăsurilor cu cai – Ed. Vremea, 2007, p. 45-50

Pentru mine Muzeul Taranului Roman si traditiile romanesti reprezinta un mare pol al identitatii nationale ce nu trebuie ocolit si ce trebuie mentionat oricarei persoane de langa noi.
Identitatea locala din Giurgiu este tare greu de vazut, poti trace foarte repede concluzii, asta numai daca esti grabit, dezinformat sau pur si simplu rauvoitor.Pentru asta exista acest blog, pentru a descoperi vechea si adevarata identitate a acestui oras romanesc, vlascean, dunarean, european.

Astept inca, un mail de la cei interesati in proiectul de reconstituire a orasului prin imagini vechi de familie. alexghemail@gmail.com