Ziarul Gardianul iese la rampa cu subiectul maltratarea cainilor in adapostul de la Giurgiu.... Just, corect , adevarat, realmente ilegal si sincer un pare pacat sa batjocoresti aceste animale lipsite de orice mijloc de a se auto intretine intr-un oras in care oamenii se imbolnavesc de frig si de foame, de prostie si minciuna. Cu mare durere in suflet eu unul sunt de acord cu eutanasierea a 90 de caini parte asazisi "locatari" ai iadului numit adapost de animale fara stapan din Giurgiu, parte acum ascunsi prin cotloane de frigurile ce nu iarta . Nu vreau sa vedeti ce mi-a fost dat sa vad, ce inseamna un morman de caini morti, cadavdre peste cadavre ce acopereau pe putin 9 mp, aflati in fata adapostului, atentie asta acum 3 ani. Imaginea se va repeta, deoarece asa cum spune distinsul hinghier sef si palalila de la Giurgiu directorul DGSPGC Giurgiu, Ovidiu Aurelian Andrei :
"Contestam in termenul legal amenda de 25 milioane de lei vechi. Eu am autorizatia in mana si adapostul functioneaza legal. In prezent, in adapost exista aproximativ 90 de caini. Cainii pot fi eutanasiati numai dupa indeplinirea conditiilor legale. Vom anunta conducerea Protan si acestia vin dupa cadavrele animalelor. Cei de la Protan nu se deplaseaza pentru cativa caini. Trebuie sa fie eutanasiati cel putin 30 de caini pentru a fi transportati de Protan. Se poate incepe procesul de eutanasiere.
Pe cealalta parte a baricadei, reprezentata singurului ONG din Giurgiu cu aceste preocupari, si cred ca foarte multe alte persoane, atesta si demostreaza clar ilegalitatea actiunii de colectare si ucidere a cainilor comunitari giurgiuveni, ceea ce pot spune ca este cat se poate de adevarat, si chair nu are cum sa fie legala functionarea acelui adapost din moment ce nu indeplineste minimele asteptari pentru un minim si de...bun simt adapost. Ii condamn si pe cei care au hotarat uciderea cainilor, ii condamn pe cei care nu au asigurat un adapost pentru aceste animale, ii condamn pe giurgiuveni pentru ca tin sarmanele animale si incurajeaza inmultirea lor, ii condamn pe idiotii din PJB sau scuarul Romarta ce-si aduc copii acolo nu pentru a se juca ci pentru ca bate cainii, pentru a da cu bolovani in ei, pentru a-i lovi si a-i batjocori ei fiind mizeriile , ei fiind dejectiile ce trebuiesc inlaturate. (nu dezvolt dar am avut o experienta cu un imbecil de parinte ce mai avea putin si lovea o femeie bolnava mintal pentru ca-si apara cainii inraiti si batjocoriti chiar de copiii lui, si de ceilalti copii idioti, viitor la orasului evident.atitudinea mea a fost singulara si am ajuns la un pas sa iau bataie de la imbecil in timp de toti tinerii, pentru ca de la ei asteptam ceva, stateau amuzati, astetand circul binemeritat pentru creierele imbecilizate).
Va spun sincer eu prever sa sufere, brutal poate, dar sa se termine o data cu acesti caini pentru ca altfel vom duce suferinta asta la nesfarsit. A noastra pentru ca suntem cu bun simt si milosi, si lor ca sunt imbecili si vor avea mereu obiect de batjocura si a sarmanilor caini. Exista legi...si pulea spatarau le aplica. adia politia Giurgiu! pac pac!
Inca o data, numai noi putem schimba ceva, aici discutandm cunoscandu-ne si de ce nu organizandu-ne intr-o forma legala pentru a putea condamna cu adevarat ilegalitatile si desifigurarile aduse in Giurgiu si ramasitelor de comunitate giurgiuveana.
(daca se intreaba cineva de unde naiba discursul asta... am ascultat sedinta de parlament la radio si m-au infectat aia cu genul asta de discurs...dar ce cacat, eu pot sa ..mictionez din plin pe toti "gusterii" din vizor ca nu-mi interzice nimeni) ...si cum zice un prieten bun al cainilor comnunitari "Sa traiti bine!"
Timp in care in scolile noastre romanesti... giurgiuvene autentice:
www.youtube.com/watch?v=rNHlZiV0SWo
Se afișează postările cu eticheta ce spun giurgiuvenii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ce spun giurgiuvenii. Afișați toate postările
miercuri, 4 noiembrie 2009
luni, 26 mai 2008
Din ciclul "GRADINA ROMANEASCA" 3 -FIN
O aşezare de înalt prestigiu - o adevărată instituţie - zilnic pomenită în casa noastră era „Grădina".
— Să înhame caii şi să se repeadă la „Grădină", s-aducă paie, fân şi ovăz pentru grajd, lemne de foc pentru bucătărie, vin de Popeşti-Vasilaţi sau din cel bătrân de Urlaţi din via Spătarului Toma de la Valea Mieilor, zarzavaturi păstrate pentru iarnă; făină sau mălai - cum lipsea ceva în casa şi în curtea noastră din strada Primăverii, se trimitea îndată la „Grădină", la „Mandritu", căci reşedinţa ce şi-o alesese acolo bunicul nostru, tatăl mamii - „Tata-Moşu" -cum îi ziceam în copilăria noastră - era, cum s-ar spune în limbaj administrativ, organul nostru tutelar.
Dacă o casă nu este într-adevăr nimic altceva decât „patru ziduri cu ferestre şi un acoperiş", atunci se poate spune că şi azi mai este în fiinţă această casă a lui Tata-Moşu, a străbunicului fiului meu, adică Ştefan Dimitrie Grecianu.
Aproape de strada Aurel Vlaicu, în cartierul cu numele barbar de „Parcelarea Grecianu", silueta ei apare la fel ca şi în copilăria mea, dar sufletul şi l-a dat de mult; căci în locul mândrei case boiereşti ce a fost odată n-a mai rămas azi decât un sec, banal şi mohorât local administrativ.
O stradă trece acum de-a lungul ei, iar de peste drum o înghesuială pestriţă de vilişoare crescute acolo de curând, după gusturile şi fanteziile variate ale proprietarilor lor, se strâmbă la ea.
Pe locul străzii aceleia noi, era odată un nuc uriaş, a cărui coroană generoasă îşi întindea ramurile până deasupra balconului de la catul de sus al casei şi revărsa pe faţada-i dinspre grădină răcoarea, umbra lui binefăcătoare în zile de arşiţă. In fundul scorburii lui, adâncă cât îi era trunchiul de înalt, se vedea oglinda unei ape ca în fundul unui puţ. De multe ori a scos de acolo grădinarul curţii găleţi întregi de apă, fără a izbuti vreodată să-l sleiască.
Mi-am închipuit întotdeauna că în răcoarea lui vor fi stat odinioară la taifas, legănaţi de cântecele lăutarilor, gustând din turburelul cel poznaş care înseninează minţile, dar împleticeşte limbile, Papa vel logofăt sau cucernicul Ni-codim, sau alţi cinstiţi boieri strămoşi ai neamului Grecenilor, adesea pomeniţi în casa lui Tata-Moşu. Căci pe acele locuri a fost pe vremuri vie.
Pe atunci, boierii, în primele zile frumoase ale primăverii, ca să-şi guste vinişorul anului trecut sau toamna, pe vremea culesului, puneau caii la butcă şi plecau din oraş, din curtea lor de pe Podul Mogoşoaiei, cu sindrofie la „Mandritu" - cum se chema via pe vremea aceea.(…)
În amintirea mea, casa lui Tata-Moşu este nedespărţită de mahalaua aceea, aşa cum este oaza de deşert: nu-mi pot aminti de una fără a o pomeni pe cealaltă, fără a rătăci cu gândul, înainte de a ajunge la „Grădină" (cum i se mai zicea curţii lui Grecianu, încă de pe vremea când nu erau acolo decât vie şi livadă), măcar câteva clipe pe uliţele Mândritului.
Uliţe abia împietrite, prăfuite sau noroioase, după anotimp, care se strecurau printre curţile mahalagiilor, între maidane cu gunoaie, cu mortăciuni şi cu smârcuri de apă verde stătută în care se jucau copiii, cu case scunde sub învelitoarea lor de tinichea (sau încă uneori de olane turceşti rămase de pe vremuri), intrate parcă în pământ, de mult ce se tot ridica - în virtutea nu-ştiu-cărui fenomen ciudat şi îngrijorător al naturii - uliţa de-a lungul lor. Atât de joase câteodată, încât puteai să te ajuţi, ţinându-te cu mâna de streaşină lor, ca să calci pe vârful pietrelor care ieşeau din mocirlă. Dar şi cu grădini în miniatură în care creşteau - în jurul trandafirilor înalţi, sprijiniţi pe araci cu baloane de sticlă poleită înfipte în vârf - garoafe, busuioc, vâzdoage, micşunele şi sifoane albastre cu fundul în sus. Grădiniţe cu bolţi de viţă şi prispe cu zorele şi mai ales cu pomi roditori: caişi, piersici, gutui sau corcoduşi, câte unul la fiecare casă, care, primăvara, prefăceau totul într-o livadă înflorită.
Atunci mahalaua murdară şi insalubră, puturoasă ca o hazna, era dintr-odată împodobită şi frumoasă ca o mireasă. (Paul Emil Miclescu – Din Bucureştii trăsurilor cu cai – Ed. Vremea, 2007, p. 45-50
Identitatea locala din Giurgiu este tare greu de vazut, poti trace foarte repede concluzii, asta numai daca esti grabit, dezinformat sau pur si simplu rauvoitor.Pentru asta exista acest blog, pentru a descoperi vechea si adevarata identitate a acestui oras romanesc, vlascean, dunarean, european.
Astept inca, un mail de la cei interesati in proiectul de reconstituire a orasului prin imagini vechi de familie. alexghemail@gmail.com
miercuri, 21 mai 2008
"Gradini Romanesti"
Tot in intampinarea evenimentelor ce urmeaza a se petrece (anuntate anterior), vin cu acest citat:
Şi grădina şi-a avut şi ea soarta ei. Mama adora florile în general şi grădina asta. în special. Şi era o grădină foarte frumoasă, cu bazin, cu chioşc, cu mese. care se puneau de zilele părinţilor mei. la Sfântul Petru şi la Sfânta Măria, în iunie şi în august, când era totul mai înflorit şi mai bogat în frunzişuri. Erau nişte tăblii lungi care se puneau, pentru că veneau zeci de persoane, nu ştiam niciodată câţi vin, cum se obişnuieşte la onomastici. Şi era plin de trandafiri, de clematite, erau foarte mulţi pomi. stăteam la umbra lor. Farmecul acestei grădini, asta era opera mamei, operă care s-a distrus, pentru că acum grădina este cu totul banală. Pe vremea mamei, de câte ori plecam cu maşina din Bucureşti, şi plecam foarte des. la prieteni, la conace, treceam prin atâtea sate...Şi-odată mama sărea aşa. ca la incendiu: Opreşte, Gheorghe, opreşte! aşa, şi se dădea jos şi începea o conversaţie cu leliţa, vroia să ştie cum se cheamă florile astea, cum se cresc. Erau flori de câmp, flori de ţară. din astea erau. Şi pe urmă se ruga: Nu-mi dai şi mie o rădăcină? Că ţi-o plătesc! Aşa că ne-am ales cu iot felul e flori de la munte şi de la şes şi de la deal. Mama avea. cum se spune pe franţuzeşte, la main verte, pe ce punea ea mâna. prindea sigur. Ea Ic sădea, nu lăsa pe nimeni altcine¬va, ca era mereu cu săpăluga în mână. Or, grădina asta era plină de crăiţe, de zorele de toate soiurile şi culorile. Dar cum erau aranjate, cum erau puse toate! Era într-adevăr, cum să vă spun...când eram mică, eram încredinţată că părinţi mei nu ar fi avut atât de mulţi prieteni cum au avut, dacă n-ar fi fost grădina. Fiindcă se crease acolo, pe acest teren foarte mare. o vrajă...Nu era vorba de un singur rond. Toată lumea avea un rond cu trandafiri, or aicea...Bine, aveam şi trandafiri, ne duceam să-i cumpărăm în afara oraşului. Aveam multe plante nobile, dar amestecul acela de flori de câmp, de deal, de munte, era extraordinar. Se crease acolo un microclimat. Adică întotdeauna în grădina aceasta, chiar şi în cele mai toride zile. se păstra răcoarea. Şi aici am să închei cu ceva neobişnuit, cu un ecou din Franţa. Eu v-am mai spus că am avut un prieten foarte bun, care a murit, Jean Chevalier... (…)
Am vizitat şi grădina lui Claude Monet. Dar pentru mine, uluitoare a fost grădina mult mai puţin celebră a lui Jean Chevalier. Aici era o alee mare, care ducea spre casă. o alee ca de castel. Casa era nu un castel, ci numai o casă cu un etaj. Margueritte, care-mi telefonează şi acum. a rămas să pregătească ceva în casă, iar eu am pornit cu Jean prin grădină: Hai s-o vezi! Când am ajuns acolo şi am văzut-o, el s-a uitat la mine cu un fel de îngrijorare, aşa: Irene...qu'avez vous? Ştiu eu ce aveam? Că aşa ne spuneam, eu îi spuneam Jean şi el îmi spunea Irene. Parcă aşa a întrebat, nu ştiu cum a spus exact, dar i se părea că sunt pe altă lume. Fiindcă asta este grădina noastră, am spus. e grădina noastră din Strada Sfanţul Elefterie din Bucureşti. Jean m-a întrebat: Şi cine a făcut grădina aceea? Eu zic: Mama. Jean a insistat: Şi când s-a întâmplat asta? Zic: Prin anii 1925-1930. La care, şi cu asta vreau să închei, pentru că este ceva adevărat şi nici acum nu pot să vorbesc despre asta fără emoţie, el zice: Mais votre mere avait ele une personne tout à fait extraordinaire! Am şoptit: Mmm, nu era extraordinară. Zice: Ba da. Spui că asta se întâmpla prin anii treizeci. Păi. in anii aceia, nimeni nu se gândea să amenajeze astfel o grădină. Aici sunt la modă de numai doi ani. Grădina mea este făcută de un grădinar specializai, după moda de acum. Să ai o asemenea grădină cu zeci de ani în urmă. prin '27, prin '28, este cu adevărat extraor¬dinar! Adică, sublinia el. nimănui, nici în Franţa, nici în altă parte, nu-i venise pe atunci ideea să facă o asemenea grădină. Deci, aşa vreau să rămână mama. Maria o chema, în amintirea mea, ca o făcătoare de grădini, acesta a fost lucrul cel mai important realizat de ea. (Victoria Dragu Dimitriu – interviu cu Irina Eliade – Poveşti ale doamnelor din Bucureşti – ed. Vremea, 2005, p. 46-48)
In acelasi spirit:
"Gradina Alei" si "Rondul de la turn" , au fost primele spatii verzi publice de promenada si agrement din Giurgiu, pe atunci "comuna".
Acum, as vrea sa stiu care din ele va intereseaza mai mult, pentru a dedica urmatoarele postari uneia sau alteia !
Şi grădina şi-a avut şi ea soarta ei. Mama adora florile în general şi grădina asta. în special. Şi era o grădină foarte frumoasă, cu bazin, cu chioşc, cu mese. care se puneau de zilele părinţilor mei. la Sfântul Petru şi la Sfânta Măria, în iunie şi în august, când era totul mai înflorit şi mai bogat în frunzişuri. Erau nişte tăblii lungi care se puneau, pentru că veneau zeci de persoane, nu ştiam niciodată câţi vin, cum se obişnuieşte la onomastici. Şi era plin de trandafiri, de clematite, erau foarte mulţi pomi. stăteam la umbra lor. Farmecul acestei grădini, asta era opera mamei, operă care s-a distrus, pentru că acum grădina este cu totul banală. Pe vremea mamei, de câte ori plecam cu maşina din Bucureşti, şi plecam foarte des. la prieteni, la conace, treceam prin atâtea sate...Şi-odată mama sărea aşa. ca la incendiu: Opreşte, Gheorghe, opreşte! aşa, şi se dădea jos şi începea o conversaţie cu leliţa, vroia să ştie cum se cheamă florile astea, cum se cresc. Erau flori de câmp, flori de ţară. din astea erau. Şi pe urmă se ruga: Nu-mi dai şi mie o rădăcină? Că ţi-o plătesc! Aşa că ne-am ales cu iot felul e flori de la munte şi de la şes şi de la deal. Mama avea. cum se spune pe franţuzeşte, la main verte, pe ce punea ea mâna. prindea sigur. Ea Ic sădea, nu lăsa pe nimeni altcine¬va, ca era mereu cu săpăluga în mână. Or, grădina asta era plină de crăiţe, de zorele de toate soiurile şi culorile. Dar cum erau aranjate, cum erau puse toate! Era într-adevăr, cum să vă spun...când eram mică, eram încredinţată că părinţi mei nu ar fi avut atât de mulţi prieteni cum au avut, dacă n-ar fi fost grădina. Fiindcă se crease acolo, pe acest teren foarte mare. o vrajă...Nu era vorba de un singur rond. Toată lumea avea un rond cu trandafiri, or aicea...Bine, aveam şi trandafiri, ne duceam să-i cumpărăm în afara oraşului. Aveam multe plante nobile, dar amestecul acela de flori de câmp, de deal, de munte, era extraordinar. Se crease acolo un microclimat. Adică întotdeauna în grădina aceasta, chiar şi în cele mai toride zile. se păstra răcoarea. Şi aici am să închei cu ceva neobişnuit, cu un ecou din Franţa. Eu v-am mai spus că am avut un prieten foarte bun, care a murit, Jean Chevalier... (…)
Am vizitat şi grădina lui Claude Monet. Dar pentru mine, uluitoare a fost grădina mult mai puţin celebră a lui Jean Chevalier. Aici era o alee mare, care ducea spre casă. o alee ca de castel. Casa era nu un castel, ci numai o casă cu un etaj. Margueritte, care-mi telefonează şi acum. a rămas să pregătească ceva în casă, iar eu am pornit cu Jean prin grădină: Hai s-o vezi! Când am ajuns acolo şi am văzut-o, el s-a uitat la mine cu un fel de îngrijorare, aşa: Irene...qu'avez vous? Ştiu eu ce aveam? Că aşa ne spuneam, eu îi spuneam Jean şi el îmi spunea Irene. Parcă aşa a întrebat, nu ştiu cum a spus exact, dar i se părea că sunt pe altă lume. Fiindcă asta este grădina noastră, am spus. e grădina noastră din Strada Sfanţul Elefterie din Bucureşti. Jean m-a întrebat: Şi cine a făcut grădina aceea? Eu zic: Mama. Jean a insistat: Şi când s-a întâmplat asta? Zic: Prin anii 1925-1930. La care, şi cu asta vreau să închei, pentru că este ceva adevărat şi nici acum nu pot să vorbesc despre asta fără emoţie, el zice: Mais votre mere avait ele une personne tout à fait extraordinaire! Am şoptit: Mmm, nu era extraordinară. Zice: Ba da. Spui că asta se întâmpla prin anii treizeci. Păi. in anii aceia, nimeni nu se gândea să amenajeze astfel o grădină. Aici sunt la modă de numai doi ani. Grădina mea este făcută de un grădinar specializai, după moda de acum. Să ai o asemenea grădină cu zeci de ani în urmă. prin '27, prin '28, este cu adevărat extraor¬dinar! Adică, sublinia el. nimănui, nici în Franţa, nici în altă parte, nu-i venise pe atunci ideea să facă o asemenea grădină. Deci, aşa vreau să rămână mama. Maria o chema, în amintirea mea, ca o făcătoare de grădini, acesta a fost lucrul cel mai important realizat de ea. (Victoria Dragu Dimitriu – interviu cu Irina Eliade – Poveşti ale doamnelor din Bucureşti – ed. Vremea, 2005, p. 46-48)
In acelasi spirit:
"Gradina Alei" si "Rondul de la turn" , au fost primele spatii verzi publice de promenada si agrement din Giurgiu, pe atunci "comuna".
Acum, as vrea sa stiu care din ele va intereseaza mai mult, pentru a dedica urmatoarele postari uneia sau alteia !
vineri, 16 mai 2008
Salutare din Giurgiu
Abea am facut rost de imagine... mai sunt multe sa va arat, dar am fost prea incantat de asta sa nu o pun acum !!! enjoy!
Tipul care poseda cartea postala cere pe ea 250 euro. Cineva cu putere financiara? ca interesati suntem cu totii !
La muzeu oare?...hm....
duminică, 20 aprilie 2008
Studiu socio-cultural
Dupa cum am promis, acesta este rezultatul (o mica parte) a unui studiu socio-cultural aplicat in Giurgiu, de catre sudentii de la Arhitectura Peisagera, pe diferite categorii sociale, varste si bineanteles sexe; in cadrul proiectului de planificare teritoriala "Giurgiu oras la dunare".
Acest interviu, a fost aplicat in toamna lui 2007; intentia mea, era sa-l completez cu mai multe informatii, prin intermediul chestionarului publicat acum cateva zile pe blog; din pacate, nu au fost doritori sa-si exprime parerea (pacat, daca nici macar atat, atunci ce?).
cum spuneam:
Zona studiata - click pt vizualizare
Zona studiata - click pt vizualizare
Asa stau lucrurile in Giurgiu. Din pacate acest studiu este fara precedent; este un mic studiu, datorita numarului restrans de persoane intervievate : aplicare chestionar - 60 persoane
interviu - 20 persoane
De recomandat "oficialilor" sa efectuze un astfel de studiu pentru mai multa eficienta in organizarea "ograzii", studiu axat mai mult pe psiho-sociologie . Un adevarat studiu, fara ciorbareli politice si personale, se efectueaza prin apelarea la un ONG, sau o firma specializata, din afara tarii desigur; care desigur, daca se vrea, pot fi si ei cumparati!
Sper sa fie cuiva de folos aceste informatii, macar sa conteze , avand in federe acest feedback atat de coplesitor incat nu-l vad! Oricum, ajuta mai mult decat , daca le tin la mine, in folderul GIURGIU.
Acest interviu, a fost aplicat in toamna lui 2007; intentia mea, era sa-l completez cu mai multe informatii, prin intermediul chestionarului publicat acum cateva zile pe blog; din pacate, nu au fost doritori sa-si exprime parerea (pacat, daca nici macar atat, atunci ce?).
cum spuneam:
Zona studiata - click pt vizualizare
Zona studiata - click pt vizualizare
Asa stau lucrurile in Giurgiu. Din pacate acest studiu este fara precedent; este un mic studiu, datorita numarului restrans de persoane intervievate : aplicare chestionar - 60 persoane
interviu - 20 persoane
De recomandat "oficialilor" sa efectuze un astfel de studiu pentru mai multa eficienta in organizarea "ograzii", studiu axat mai mult pe psiho-sociologie . Un adevarat studiu, fara ciorbareli politice si personale, se efectueaza prin apelarea la un ONG, sau o firma specializata, din afara tarii desigur; care desigur, daca se vrea, pot fi si ei cumparati!
Sper sa fie cuiva de folos aceste informatii, macar sa conteze , avand in federe acest feedback atat de coplesitor incat nu-l vad! Oricum, ajuta mai mult decat , daca le tin la mine, in folderul GIURGIU.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
