Taraf si Fanfara din zona Vlasca / Giurgiu - Taraful Haiducilor

Ce inseamna sa recunosti valorile, sa admiri frumosul si sa asculti muzica ta!?


Istoria zonei Vlasca a modelat oamenii si locurile, asa cum a modelat obiceiurile si cultura.Defapt toate la un loc sunt cultura acestui loc, ce astazi se numeste Giurgiu, dar ce frumos s-a numit, VLASCA !

Bulgari, Turci, Israeliti, Greci, Evrei, Sarbi, Unguri, Rusi, Romani si din fericire Tigani...... cu totii si-au amestecat obiceiurile, vorba, portul, vietile, aici . In urma lor, ce-a mai lasat regimul dictatorial sa mai ramana,este cultura noastra locala, obiceiurile, si mai ales atractia surprinzatoare pentru un anumit tip de muzica! O muzica, ce s-a nascut pe paman romanesc , vlascean, si e cantata de tarafuri, fanfare, formatii, trupe si solisti in lumea intreaga!

taraf din Clejani

Putini romani cunosc muzica asta, dar multi straini o cunosc! Vorbesc despre muzica pe care o canta Fanfara Ciocarlia, Taraful Haiducilor (Taraful din Clejani, 10 Prajini, Clejanii), toti pornind din acelasi loc, CLEJANII , astazi Comuna Clejani, Judetul Giurgiu.

Intai spun despre Taraful Haiducilor , ei sunt cei care m-au impresionat cel mai mult!


Taraful haiducilor - Tot taraful
Vezi mai multe video din Muzica »

TARAFUL HAIDUCILOR (Taraf des Haidoucs) este format din muzicieni rromi, din Comuna Clejani, unul dintre cele mai cunoscute formatii de aces gen, dupa perioada comunista.

Sunt muzicieni, lautari, cantareti, haiduci, romani - tigani - rromi, toate la un loc formand grupul mult cunoscut peste hotare, ce promoveaza atat muzica excelenta roamneasca, cat si o imagine absolut exotica a tarii noastre si a romanilor.

Formatia a fost fondata in 1989 in mod oficial, ei fiind "descoperiti" (inregistrati) de etnomuzicologul Speranta Radulescu, ce a si facut inregistrari cu acestia inca din anii 1983, inregstrari ce se gasesc la "Institutul Roman de Etnografie si Folclor". Initial, se adunau pana la 12 in formatie, dar, mai tarziu au ajuns pana la 30, cu o surprinzatoare abilitate de organizare .

Primii etnomuzicologi ce au avut contact cu acestia au fost: Laurent Auber - Elvetia si Stephane Karo - muzician,Belgia (Stephane Karo - povestea lui si experientele cu tiganii din Clejani, fac subiectului unui foarte cunoscut si apreciat film "Gadjo Dilo" - din tiganeste = gagiu diliu - renegat.Va recomand sa vedeti filmul, este absolut .... cutremurator in sensul placut, are tot ce trebuie!)

Poate voi face o postare speciala cu acest subiect..... pana atunci

Intorcandu-ma la subiectul principal TARAFUL HAIDUCILOR din Clejani, zic:

CINE FORMEAZA TARAFUL:

• Ilie Iorga: voce; din Marsa - langa Clejani
  
• Ion Manole ("Şaică" sau "Boşorogu"): vioara si voce
  
• Gheorghe Anghel ("Caliu"): vioara
  
• Gheorghe Fălcaru ("Fluierici"): fluier si bas dublu
  
• Ionica Tanase: tambal
  
• Constantin Sandu ("Dinu"): tambal si voce
  
• Florea Pârvan: bas dublu
  
• Marin Sandu ("Ţagoe"): bas dublu
  
• Paul Guiclea ("Pasalan"): voce si vioara
  
• Marin Manole ("Marius"):acordeon
• Constantin Lautaru ("Costica Boieru"): vioara si voce
  
• Viorel Vlad:bas dublu
  
• Robert Gheorghe: vioara
• Nicolae Neacsu ("Culai") : vioara si voce, Decedat in anul 2002 (foarte apreciat pe plan mondial, ca fiind unul dintre cei mai mari vilonisti)
• Dumitru Baicu ("Cacurică"): tambal, Decedat in septembrie 2007. (Dumnezeu sa-i odihneasca!)
• 

CARE ESTE CEL MAI MARE FAN AL TRUPEI TARAFUL HAIDUCILOR??????
JOHNNY DEPP!






ALBUMELE LOR.....

• "Musiques de tsiganes de Roumanie" (1991)
• "Honourable Brigands, Magic Horses And Evil Eye" (1994)
• "Gypsy Music from Romania" (1994)
• "Dumbala Dumba" (1998)
• "Taraf de Haïdouks" (1999)
• "Band of Gypsies" (2001)
• "The Continuing Adventures Of Taraf de Haïdouks" (2006)
• "Maškaradǎ" (2007)

"As they warm up fingers blur over the accordions, moving unnaturally fast. I wonder if we have all bought tickets to some Toreador vampires showing off, the first song has the ancient penny whistle player do things that are impossible to a mortal musician. He finds sounds and notes from the air around the whistle and playing at a speed that makes me think I might be having a heart attack. This man has to be at least 70 years old his eyes sunk deep back."

Citat din Music Towers - intregul editorial - click

TARAFUL HAIDUCILOR PE MYSPACE MUZICA - ONLINE





la inceputuri... :)

"The music hurtled through history and across national borders as fast as fingers could fly. Audience members clapped but couldn't keep up. During an encore Taraf de Haiduks decided to leave melody behind for a moment, and the hall was filled with the twitters and squawks and braying of a barnyard: a little jest before the next breakneck excursion."
Citat din "New York Times" - pentru intreg editorialul - click

Scope Le Figaro / May, 2001 / by Piere Grenard

La frénésie tzigane

(...) Voici dix ans que le Taraf de Haïdouks, la joyeuse bande musicale de Cléjani, est sorti de l'anonymat grâce au film 'Gadjo Dilo' suivi de plusieurs disques et concerts. Depuis, la quinzaine de membres du Taraf parcourt les scènes européennes déclenchant sur son passage la ferveur et la frénésie d'un public pris sous le feu d'un galop roulant de violons fiévreux, d'accordéons fous et de cymbalums déchaînés.

Taraful Haiducilor - Cantec de dragoste
Vezi mai multe video din Muzica »

Chicago Tribune / March 18, 2001 / by Bill Meyer

(...) The band was formed in 1991 by two Belgian ethnic music fans, who are their managers. Michel Winter and Stepane Karo came to Clejani days after the fall of dictator Nicolai Ceausescu, and fell so in love with the music they heard that they formed a band from the town's best musicians. Karo not only fell for the music ; he is married to the sister of one of the musicians, which makes him part of their clan.

-------------------------------------------------------------
Presa romana, despre Taraful Haiducilor:

Tiganii din Clejani - Potter despre Taraful Haiducilor

Taraful din Clejani - Nunta dintre muzici

Haiduci la Singapore

Taraful Haiducilor - concerte pe 3 continente

Haiduci in Tara Sfanta


Una din melodiile mele preferate de la ei.......



Taraful haiducilor - Balada lui Corbea
Vezi mai multe video din Muzica »

La inceputuri:


Muzica lor, a fost folosita in numeroase filme artistice si documentare, scurt metraje si montari artistice, chiar si reclame!
Este minunat cum istoria si locul din care provin cei din taraf, se aude in fiecare melodie a lor, unele din ele fiind ramase din popor, fiind cunoscute in zona Vlasca. Ei duc mai departe ce-a ramas din popor si din istorie, le duc in jurul lumii; unii poate stiu cine sunt , altii cred ca sunt tigani care canta tiganeste sau vampiri care au degetele magice, cand ei sunt oameni adevarat, romani asa cum trebuie sa fie un roman si tigani asa cum trebuie sa fie un tigan ! Felicitari lor si celor care le urmeaza exemplul! :)

Taraf de Haidouks
Vezi mai multe video din Muzica »

Mai sus este un clip dintrunul din filmele in care au si jucat membrii initiali ai formatiei!



DESPRE COMUNA CLEJANI JUD. GIURGIU:

"Clejani. Un sat din judeţul Giurgiu, situat pe malul Neajlovului, la 36 de kilometri de Bucureşti. Un loc devenit faimos prin lăutarii lui care i-au păstrat şi căntat muzica nealterată de trecerea vremii.



De 500 de ani, căt au Clejanii, a existat aici mereu lăutărie. Un colţ de sat este locuit numai de muzicanţi. La fiecare casă există cel puţin unul care ştie să cănte la un instrument. La un moment dat, un glumeţ a furat din Bucureşti o plăcuţă cu "Strada compozitorilor" şi a bătut-o in cuie pe gardul unei case din Clejani. A fost insă o glumă bună şi care atesta un adevăr. In anii 50, aici exista cel mai mare şi mai bun taraf de lăutari din toată Cămpia Dunării. Fermecaţi de sunetul muzicii lor, cercetătorii de la Institutul de Etnografie din Bucureşti au pornit spre Clejani să le studieze şi să inregistreze căntările."

extras din "Vechii lăutari din Clejani" - Jurnalul National

mai sunt multe de spus, multe de povestit si de descoperit....mai vedem si data viitoare!
:) sunt sigur ca va place!



FOR THE ENGLISH OR FRENCH VERSION OF THIS POST PLEASE CONTACT ME AT: alexghemail@gmail.com

Din ciclul "GRADINA ROMANEASCA" 3 -FIN

O alta povestioara, si de data asta ultima, cel putin legata de subiectul Gradini Romanesti.

Un caracter ce merita precizat, al gradinilor romanesti in special cele din sud, este acela ca niciodata nu si-a pierdut caracterul strict util in alimentatie; pe cand in alte zone ale europei gradinile s-au dezvoltat ca arta, daca imi permiteti - ca un kitch frumos uneori cu pretentia de a imita natura.

Numai in gradina romaneasca poti gasi "buruieni" si "boscheti" care sunt acolo pentru ca trebuie, pe care oamenii intotdeauna le-au folosit la gatit sau pentru caracterul curativ(medicinal).

O aşezare de înalt prestigiu - o adevărată instituţie - zilnic pomenită în casa noastră era „Grădina".

— Să înhame caii şi să se repeadă la „Grădină", s-adu­că paie, fân şi ovăz pentru grajd, lemne de foc pentru bu­cătărie, vin de Popeşti-Vasilaţi sau din cel bătrân de Urlaţi din via Spătarului Toma de la Valea Mieilor, zarzavaturi păstrate pentru iarnă; făină sau mălai - cum lipsea ceva în casa şi în curtea noastră din strada Primăverii, se trimitea îndată la „Grădină", la „Mandritu", căci reşedinţa ce şi-o alesese acolo bunicul nostru, tatăl mamii - „Tata-Moşu" -cum îi ziceam în copilăria noastră - era, cum s-ar spune în limbaj administrativ, organul nostru tutelar.

Dacă o casă nu este într-adevăr nimic altceva decât „pa­tru ziduri cu ferestre şi un acoperiş", atunci se poate spu­ne că şi azi mai este în fiinţă această casă a lui Tata-Moşu, a străbunicului fiului meu, adică Ştefan Dimitrie Grecianu.

Aproape de strada Aurel Vlaicu, în cartierul cu nume­le barbar de „Parcelarea Grecianu", silueta ei apare la fel ca şi în copilăria mea, dar sufletul şi l-a dat de mult; căci în locul mândrei case boiereşti ce a fost odată n-a mai ră­mas azi decât un sec, banal şi mohorât local administrativ.

O stradă trece acum de-a lungul ei, iar de peste drum o înghesuială pestriţă de vilişoare crescute acolo de cu­rând, după gusturile şi fanteziile variate ale proprietarilor lor, se strâmbă la ea.

Pe locul străzii aceleia noi, era odată un nuc uriaş, a că­rui coroană generoasă îşi întindea ramurile până deasupra balconului de la catul de sus al casei şi revărsa pe faţada-i dinspre grădină răcoarea, umbra lui binefăcătoare în zile de arşiţă. In fundul scorburii lui, adâncă cât îi era trunchiul de înalt, se vedea oglinda unei ape ca în fundul unui puţ. De multe ori a scos de acolo grădinarul curţii găleţi întregi de apă, fără a izbuti vreodată să-l sleiască.

Mi-am închipuit întotdeauna că în răcoarea lui vor fi stat odinioară la taifas, legănaţi de cântecele lăutarilor, gustând din turburelul cel poznaş care înseninează minţile, dar împleticeşte limbile, Papa vel logofăt sau cucernicul Ni-codim, sau alţi cinstiţi boieri strămoşi ai neamului Grecenilor, adesea pomeniţi în casa lui Tata-Moşu. Căci pe acele locuri a fost pe vremuri vie.

Pe atunci, boierii, în primele zile frumoase ale primă­verii, ca să-şi guste vinişorul anului trecut sau toamna, pe vremea culesului, puneau caii la butcă şi plecau din oraş, din curtea lor de pe Podul Mogoşoaiei, cu sindrofie la „Mandritu" - cum se chema via pe vremea aceea.(…)

În amintirea mea, casa lui Tata-Moşu este nedespărţi­tă de mahalaua aceea, aşa cum este oaza de deşert: nu-mi pot aminti de una fără a o pomeni pe cealaltă, fără a rătăci cu gândul, înainte de a ajunge la „Grădină" (cum i se mai zicea curţii lui Grecianu, încă de pe vremea când nu erau acolo decât vie şi livadă), măcar câteva clipe pe uliţele Mân­dritului.

Uliţe abia împietrite, prăfuite sau noroioase, după anotimp, care se strecurau printre curţile mahalagiilor, între maidane cu gunoaie, cu mortăciuni şi cu smârcuri de apă verde stătută în care se jucau copiii, cu case scunde sub învelitoarea lor de tinichea (sau încă uneori de olane turceşti rămase de pe vremuri), intrate parcă în pământ, de mult ce se tot ridica - în virtutea nu-ştiu-cărui fenomen ciudat şi îngrijorător al naturii - uliţa de-a lungul lor. Atât de joase câteodată, încât puteai să te ajuţi, ţinându-te cu mâna de streaşină lor, ca să calci pe vârful pietrelor care ieşeau din mocirlă. Dar şi cu grădini în miniatură în care creşteau - în jurul trandafirilor înalţi, sprijiniţi pe araci cu baloane de sticlă poleită înfipte în vârf - garoafe, busuioc, vâzdoage, micşunele şi sifoane albastre cu fundul în sus. Grădiniţe cu bolţi de viţă şi prispe cu zorele şi mai ales cu pomi roditori: caişi, piersici, gutui sau corcoduşi, câte unul la fiecare casă, care, primăvara, prefăceau totul într-o livadă înflorită.

Atunci mahalaua murdară şi insalubră, puturoasă ca o hazna, era dintr-odată împodobită şi frumoasă ca o mi­reasă. (Paul Emil Miclescu – Din Bucureştii trăsurilor cu cai – Ed. Vremea, 2007, p. 45-50

Pentru mine Muzeul Taranului Roman si traditiile romanesti reprezinta un mare pol al identitatii nationale ce nu trebuie ocolit si ce trebuie mentionat oricarei persoane de langa noi.
Identitatea locala din Giurgiu este tare greu de vazut, poti trace foarte repede concluzii, asta numai daca esti grabit, dezinformat sau pur si simplu rauvoitor.Pentru asta exista acest blog, pentru a descoperi vechea si adevarata identitate a acestui oras romanesc, vlascean, dunarean, european.


Astept inca, un mail de la cei interesati in proiectul de reconstituire a orasului prin imagini vechi de familie. alexghemail@gmail.com

"Gradini Romanesti"

Tot in intampinarea evenimentelor ce urmeaza a se petrece (anuntate anterior), vin cu acest citat:

Şi grădina şi-a avut şi ea soarta ei. Mama adora florile în general şi grădina asta. în special. Şi era o grădină foarte frumoasă, cu bazin, cu chioşc, cu mese. care se puneau de zilele părinţilor mei. la Sfântul Petru şi la Sfânta Măria, în iunie şi în august, când era totul mai înflorit şi mai bogat în frunzişuri. Erau nişte tăblii lungi care se puneau, pentru că veneau zeci de persoane, nu ştiam niciodată câţi vin, cum se obişnuieşte la onomastici. Şi era plin de trandafiri, de clematite, erau foarte mulţi pomi. stăteam la umbra lor. Farmecul acestei grădini, asta era opera mamei, operă care s-a distrus, pentru că acum grădina este cu totul banală. Pe vremea mamei, de câte ori plecam cu maşina din Bucureşti, şi plecam foarte des. la prieteni, la conace, treceam prin atâtea sate...Şi-odată mama sărea aşa. ca la incendiu: Opreşte, Gheorghe, opreşte! aşa, şi se dădea jos şi începea o conversaţie cu leliţa, vroia să ştie cum se cheamă florile astea, cum se cresc. Erau flori de câmp, flori de ţară. din astea erau. Şi pe urmă se ruga: Nu-mi dai şi mie o rădăcină? Că ţi-o plătesc! Aşa că ne-am ales cu iot felul e flori de la munte şi de la şes şi de la deal. Mama avea. cum se spune pe franţuzeşte, la main verte, pe ce punea ea mâna. prindea sigur. Ea Ic sădea, nu lăsa pe nimeni altcine¬va, ca era mereu cu săpăluga în mână. Or, grădina asta era plină de crăiţe, de zorele de toate soiurile şi culorile. Dar cum erau aranjate, cum erau puse toate! Era într-adevăr, cum să vă spun...când eram mică, eram încredinţată că părinţi mei nu ar fi avut atât de mulţi prieteni cum au avut, dacă n-ar fi fost grădina. Fiindcă se crease acolo, pe acest teren foarte mare. o vrajă...Nu era vorba de un singur rond. Toată lumea avea un rond cu trandafiri, or aicea...Bine, aveam şi trandafiri, ne duceam să-i cumpărăm în afara oraşului. Aveam multe plante nobile, dar amestecul acela de flori de câmp, de deal, de munte, era extraordinar. Se crease acolo un microclimat. Adică întotdeauna în grădina aceasta, chiar şi în cele mai toride zile. se păstra răcoarea. Şi aici am să închei cu ceva neobişnuit, cu un ecou din Franţa. Eu v-am mai spus că am avut un prieten foarte bun, care a murit, Jean Chevalier... (…)
Am vizitat şi grădina lui Claude Monet. Dar pentru mine, uluitoare a fost grădina mult mai puţin celebră a lui Jean Chevalier. Aici era o alee mare, care ducea spre casă. o alee ca de castel. Casa era nu un castel, ci numai o casă cu un etaj. Margueritte, care-mi telefonează şi acum. a rămas să pregătească ceva în casă, iar eu am pornit cu Jean prin grădină: Hai s-o vezi! Când am ajuns acolo şi am văzut-o, el s-a uitat la mine cu un fel de îngrijorare, aşa: Irene...qu'avez vous? Ştiu eu ce aveam? Că aşa ne spuneam, eu îi spuneam Jean şi el îmi spunea Irene. Parcă aşa a întrebat, nu ştiu cum a spus exact, dar i se părea că sunt pe altă lume. Fiindcă asta este grădina noastră, am spus. e grădina noastră din Strada Sfanţul Elefterie din Bucureşti. Jean m-a întrebat: Şi cine a făcut grădina aceea? Eu zic: Mama. Jean a insistat: Şi când s-a întâmplat asta? Zic: Prin anii 1925-1930. La care, şi cu asta vreau să închei, pentru că este ceva adevărat şi nici acum nu pot să vorbesc despre asta fără emoţie, el zice: Mais votre mere avait ele une personne tout à fait extraordinaire! Am şoptit: Mmm, nu era extraordinară. Zice: Ba da. Spui că asta se întâmpla prin anii treizeci. Păi. in anii aceia, nimeni nu se gândea să amenajeze astfel o grădină. Aici sunt la modă de numai doi ani. Grădina mea este făcută de un grădinar specializai, după moda de acum. Să ai o asemenea grădină cu zeci de ani în urmă. prin '27, prin '28, este cu adevărat extraor¬dinar! Adică, sublinia el. nimănui, nici în Franţa, nici în altă parte, nu-i venise pe atunci ideea să facă o asemenea grădină. Deci, aşa vreau să rămână mama. Maria o chema, în amintirea mea, ca o făcătoare de grădini, acesta a fost lucrul cel mai important realizat de ea. (Victoria Dragu Dimitriu – interviu cu Irina Eliade – Poveşti ale doamnelor din Bucureşti – ed. Vremea, 2005, p. 46-48)


In acelasi spirit:

"Gradina Alei" si "Rondul de la turn" , au fost primele spatii verzi publice de promenada si agrement din Giurgiu, pe atunci "comuna".
Acum, as vrea sa stiu care din ele va intereseaza mai mult, pentru a dedica urmatoarele postari uneia sau alteia !

Se pregatesc

Pe 24-25 mai , mergi la expozitia de arta fotografica si idei "Developing Landscapes" (in campusul universitatii de agronomie) - expozitie deschisa cu ocazia implinirii a 10 ani de Peisagistica - "zilele horticulturii".

Expozitia va propune sa cunoasteti procesul crearii peisajelor printr-o instalatie de tip "readymade".

"La machina del peisagio"



Pe 5 iunie mergi la Muzeul Taranului Roman (Bdul. Kisselff - piata Victoriei sau Bdul Mihalache - Bucuresti)

"Gradina romaneasca"


Pe 21 iunie mergi la Giurgiu la expozitia internationala de fotografie "Landscapes of the Danube".
(portul Giurgiu)

www.landscapesofthedanube.blogspot.com


Va invit in calitate de organizator la aceste evenimente....

Voi publica invitatiile si mai multe detalii despre fiecare eveniment la vremea lui !
NU va faceti planuri pentru zilele mentionate mai sus !

Cetatea din insula

Zona in care s-a "dezbatut" integritatea Tarii Roamnesti, asezare atestata, medievala, zona in care se presupune existenta unui castru roman (monezi si podoabe romanice au fost descoperite si sunt expuse la Muzeul judetean "Teohari Antonescu" - Giurgiu).

Monument istoric de regim international, ca dovada ca sunt mai interesati genovezii,nemtii,rusii, autoritatile specializate ale U.E., si altii; decat giurgiuvenii sau autoritatile specializate din Giurgiu.
Specialistii de la muzeul mai sus mentionat, au numeroase proiecte pentru aceasta zona si pentru integrarea acesteia intr-o retea turistica. S-au aratat interesati specialisti si investitori de pe intregul mapamond pentru punerea in valoare si valorificarea acestui monument considerat AUR pur, pentru cei spirituali, pasionati de istorie, cei ce-si iubesc si respecta trecutul, turisti si evident investitori; demersurile au fost stopate la nivel local, din varii motive, de regula lipsa fondurilor.

Exista un proiect elaborat acum ceva vreme, si speram incurand depus la U.E., pentru recontruirea partiala a cetatii din insula. Beneficiile ar fi colosale la toate nivelurile si pentru toate categoriile sociale, daca va exista desigur binevointa si o planificare coerenta din partea autoritatilor specializare (nu atat la nivel local cat la nivel national). Proiectul cere primariei asigurarea infrastructurii de ordin primar intr-un santier : acces a santier, gard pentru protejarea zonelor adiacente, toalete si cazare a muncitorilor. Aici a aparut problema fondurilor !

Numeroase astfel de proiecte, care poate unora ni se par de bun augur - fara indoiala, au fost ciuntite si in final reduse la arhiva de..."toate la timpul lor"...pivnita .


(informatiile pe care le detin sunt interpretate si pot avea lacune)



Considerand ca TREBUIE PRECIZAT......
Nimeni altcineva decat giurgiuvenii pot face aceste proiecte sa devina realitate! Municipalitatea nu trebuie invinuita si cu atat mai putin muzeografii giurgiuveni!
Oamenii din acest oras, la dunare , prin atitudinea lor au modelat orasul! Municipalitatea da ce se cere! Cei care au capacitati, mustacesc satisfacuti ca au aflat neregului , dar totul ramane la discutii....; prostii dau voturi pentru mici, inconstientii se multumesc cu maruntisuri.

Acest blog este o atitudine care incearca sa atraga alti oameni cu aceeasi atitudine ! Noi dam voturi in schimbul culturii, voturi in schimbul scolarizarii corecte, voturi in schimbul unui proiect la Cetatea lui Mircea cel Batran , samd.
Daca considerati acesta atitudine corecta sau nu, astept sugestii si injuraturi cu nerabdare !




Dezvoltarea cetatii din insula :



Fapt: petru construirea cetatii s-au folosit caramizi din zona muntoasa a bulgariei (calcaroase), fiecare caramida a fost platita cu un sac de sare ! Munca si .... recunostinta !

TRECEM LA ANALIZE IN PROIECTUL DE PLANIFICARE TERITORIALA

ANALIZA ISTORICA A ORASULUI GIURGIU (urmarind premisele necesare unei promovari culturale de durata si pentru IDENTITATEA ORASULUI DUNAREAN)



EVOLUTIA ORASULUI-------->






EVENIMENTE MARCANTE IN ISTORIA ORASULUI ---------->