"Gradini Romanesti"

Tot in intampinarea evenimentelor ce urmeaza a se petrece (anuntate anterior), vin cu acest citat:

Şi grădina şi-a avut şi ea soarta ei. Mama adora florile în general şi grădina asta. în special. Şi era o grădină foarte frumoasă, cu bazin, cu chioşc, cu mese. care se puneau de zilele părinţilor mei. la Sfântul Petru şi la Sfânta Măria, în iunie şi în august, când era totul mai înflorit şi mai bogat în frunzişuri. Erau nişte tăblii lungi care se puneau, pentru că veneau zeci de persoane, nu ştiam niciodată câţi vin, cum se obişnuieşte la onomastici. Şi era plin de trandafiri, de clematite, erau foarte mulţi pomi. stăteam la umbra lor. Farmecul acestei grădini, asta era opera mamei, operă care s-a distrus, pentru că acum grădina este cu totul banală. Pe vremea mamei, de câte ori plecam cu maşina din Bucureşti, şi plecam foarte des. la prieteni, la conace, treceam prin atâtea sate...Şi-odată mama sărea aşa. ca la incendiu: Opreşte, Gheorghe, opreşte! aşa, şi se dădea jos şi începea o conversaţie cu leliţa, vroia să ştie cum se cheamă florile astea, cum se cresc. Erau flori de câmp, flori de ţară. din astea erau. Şi pe urmă se ruga: Nu-mi dai şi mie o rădăcină? Că ţi-o plătesc! Aşa că ne-am ales cu iot felul e flori de la munte şi de la şes şi de la deal. Mama avea. cum se spune pe franţuzeşte, la main verte, pe ce punea ea mâna. prindea sigur. Ea Ic sădea, nu lăsa pe nimeni altcine¬va, ca era mereu cu săpăluga în mână. Or, grădina asta era plină de crăiţe, de zorele de toate soiurile şi culorile. Dar cum erau aranjate, cum erau puse toate! Era într-adevăr, cum să vă spun...când eram mică, eram încredinţată că părinţi mei nu ar fi avut atât de mulţi prieteni cum au avut, dacă n-ar fi fost grădina. Fiindcă se crease acolo, pe acest teren foarte mare. o vrajă...Nu era vorba de un singur rond. Toată lumea avea un rond cu trandafiri, or aicea...Bine, aveam şi trandafiri, ne duceam să-i cumpărăm în afara oraşului. Aveam multe plante nobile, dar amestecul acela de flori de câmp, de deal, de munte, era extraordinar. Se crease acolo un microclimat. Adică întotdeauna în grădina aceasta, chiar şi în cele mai toride zile. se păstra răcoarea. Şi aici am să închei cu ceva neobişnuit, cu un ecou din Franţa. Eu v-am mai spus că am avut un prieten foarte bun, care a murit, Jean Chevalier... (…)
Am vizitat şi grădina lui Claude Monet. Dar pentru mine, uluitoare a fost grădina mult mai puţin celebră a lui Jean Chevalier. Aici era o alee mare, care ducea spre casă. o alee ca de castel. Casa era nu un castel, ci numai o casă cu un etaj. Margueritte, care-mi telefonează şi acum. a rămas să pregătească ceva în casă, iar eu am pornit cu Jean prin grădină: Hai s-o vezi! Când am ajuns acolo şi am văzut-o, el s-a uitat la mine cu un fel de îngrijorare, aşa: Irene...qu'avez vous? Ştiu eu ce aveam? Că aşa ne spuneam, eu îi spuneam Jean şi el îmi spunea Irene. Parcă aşa a întrebat, nu ştiu cum a spus exact, dar i se părea că sunt pe altă lume. Fiindcă asta este grădina noastră, am spus. e grădina noastră din Strada Sfanţul Elefterie din Bucureşti. Jean m-a întrebat: Şi cine a făcut grădina aceea? Eu zic: Mama. Jean a insistat: Şi când s-a întâmplat asta? Zic: Prin anii 1925-1930. La care, şi cu asta vreau să închei, pentru că este ceva adevărat şi nici acum nu pot să vorbesc despre asta fără emoţie, el zice: Mais votre mere avait ele une personne tout à fait extraordinaire! Am şoptit: Mmm, nu era extraordinară. Zice: Ba da. Spui că asta se întâmpla prin anii treizeci. Păi. in anii aceia, nimeni nu se gândea să amenajeze astfel o grădină. Aici sunt la modă de numai doi ani. Grădina mea este făcută de un grădinar specializai, după moda de acum. Să ai o asemenea grădină cu zeci de ani în urmă. prin '27, prin '28, este cu adevărat extraor¬dinar! Adică, sublinia el. nimănui, nici în Franţa, nici în altă parte, nu-i venise pe atunci ideea să facă o asemenea grădină. Deci, aşa vreau să rămână mama. Maria o chema, în amintirea mea, ca o făcătoare de grădini, acesta a fost lucrul cel mai important realizat de ea. (Victoria Dragu Dimitriu – interviu cu Irina Eliade – Poveşti ale doamnelor din Bucureşti – ed. Vremea, 2005, p. 46-48)


In acelasi spirit:

"Gradina Alei" si "Rondul de la turn" , au fost primele spatii verzi publice de promenada si agrement din Giurgiu, pe atunci "comuna".
Acum, as vrea sa stiu care din ele va intereseaza mai mult, pentru a dedica urmatoarele postari uneia sau alteia !